,, Lectura ne oferă destinații unde putem merge chiar dacă trebuie să rămânem acolo unde suntem.,, Mason Cooley

14.09.1984- 14.09.2024, aceeași zi, dar…  la zeci de ani distanță

Ce au în comun aceste zile? Semnificația, cu încărcătura emoțională aferentă, ce poate duce la copleșire sau… nu. Astăzi, aleg, în mod deliberat,  să trăiesc la cel mai profund nivel,  acel nobil, pur și binefăcător sentiment de recunoștință, care mi-a schimbat perspectiva asupra vieții.

Se împlinesc nu mai puțin de 40 ani de la trecerea în neființă a celui ce avea să-mi transmită: umor, impulsivitate( în doze rezonabile), sete de cunoaștere, flexibilitate mentală și pasiunea pentru citit. Și toate acestea în cel mai autentic mod cu putință, alegând  să trăiască in stilul dumnealui, autentic, unic… în care superficialitatea nu își avea locul.

Lumea cărților era una fascinantă, provocatoare, plină de mister și extrem de captivantă pentru a-i umple timpul pe care nu-l putea folosi în mult prea multe moduri.

De fapt, nu-mi amintesc să-și fi irosit vreodată timpul. De la jocul de șah la  cel de table, momentele de umor presărate cu sarcasm uneori, la cele dedicate ,, studiului”, totul avea să decurgă firesc/ natural. Celebra expresie ,, sst liniște, învăț, mâine am examen…” , era mai mult decât suficientă pentru a instala liniștea și, astfel timpul se scurgea… fiecare ,,studiind” în felul lui.

Uneori, tema la limba rusă, constituia mai mult decât o provocare, iar anii de privare de libertate ai dumnealui, aveau să ne ,,salveze”notele. Era extrem de încântat să ajute la elucidarea temei, fără a da trimitere însă… la perioada de coșmar prin care trecuse.Cred că, cumva , în mod inconștient, alegea să fie recunoscător momentelor curente, punând accent pe beneficii. Astăzi, știu… că ceea ce încerca să evidențieze, era Marele Plus al acelei perioade.

Cu ochii mari și fața-i luminoasă, ne împărtășea cu mult drag tainele acelei limbi, pe care soarta ,, crudă” îl forțase să o învețe. Eram așa de mândră de dumnealui, mă fascina pur și simplu cu istețimea-i caracteristică.

Era un om mic de statură, slăbuț, dar cu ochii scânteind a poftă de viață, ce își purta cu demnitate crucea prin lipsurile de la acea vreme… care nu erau deloc puține sau neînsemnate. Avea o privire pătrunzătoare, cu niște ochi căprui a căror privire ne săgetau deseori, când…  voioșia noastră dusă la ,, extreme” îl provoca, din cauza stării de sănătate precară.

Faptul că eram nevoiți să împărțim o cameră pe timpul iernii, cumva ne-a ,,deschis” apetitul pentru citit. Era una dintre activitățile, ce  puteau fi desfășurate astfel încât să nu periclităm timpul alocat ,, studiului”. Ușor, ușor, acea pasiune avea să mă cuprindă iremediabil.

Lumea poate fi crudă, rece, ostilă sau nepăsătoare și astfel… singura alternativă/ opțiune rămâne aceea de a-ți făuri una. În acest sens, am avut o perioadă în care cărțile mi-au ținut loc de ,, familie”, atunci când la puțini ani distanță, părinții mei aveau să părăsească această lume. ,,Viața mea” era fie  învăluită  în mister, fie   plină de iubire și entuziasm, în funcție de natura cărților citite.

Astăzi, cărțile de spiritualitate, dezvoltare personală, autocunoaștere, articole și studii ce  vin să elucideze natura umană, sunt cele ce mă fac să pierd noțiunea timpului, prin studiul lor la un nivel profund.

Aveam doar 16 ani, când i-am făcut un prim dar și ultim cadou tatălui meu. I-am oferit în dar o carte,  fără a primi în schimb măcar  un zâmbet sau… orice altceva care să constituie ,,un răspuns” la acel gest. Acei ochi căprui, pătrunzători și plini de iubire ( dacă erai capabil să vezi dincolo de aparențe), erau închiși, brațele inerte și întreg corpul ,, un sloi de gheață”.

L-am sărutat pe frunte, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz dar, ,,răceala” cu care mi-a ,,răspuns”, m-a determinat să stau la distanță de catafalc în cele două zile cât avea să mai  fie alături de noi. Mi-aș fi dorit atât de tare să-i aud celebra replica, dar…o liniște grea și apăsătoare era cea care domina camera .

Cartea dăruită, avea să-l însoțească la ,,trecerea” într-o altă lume, una mai bună.  ,, Tare bine trebuie să fie acolo, căci nimeni nu s-a mai întors”, obișnuia să ne zică  în stilul caracteristic, plin de umor, într-un  astfel de context.

Mă încearcă atât de multe amintiri, un amalgam de momente bune dar și mai puțin bune, cu frustrări, neajunsuri, lacrimi… suferință. Aleg însă, să retrăiesc doar  pe cele frumoase, cele pline de magie, de înțelepciune, iubire și mister. Acel mister al capitolelor din cartea vieții celui ce a fost deopotrivă:  tată, soț, prieten, prizonier, pădurar, administrator, cismar…MARE OM.

Mi-a lăsat drept moștenire atât pasiunea pentru citit cât  și valori/ principii, ce au făcut din mine… omul de astăzi. Și, asfel, citind și scriind, scriind și citind, adaug filă cu filă, capitol cu capitol la cartea vieții mele, carte ce se scrie câtă vreme voi trăi.