,,De ce unii oameni reușesc în tot ce-și propun, iar alții nu?”

,,Care este diferența dintre ei și ce ar putea face cineva pentru a se număra printre învingători?”

Au fost întrebări pe care mi le-am pus frecvent de-a lungul timpului. Provin dintr-o familie cu trei copii și deși am crescut în același mediu și aparent am avut aceleași condiții și circumstanțe… ce i-a diferențiat pe frații mei de mine, astfel încât ei au avut de la bun început jobul care îi entuziasmează și le aduce satisfacție? Totul ține de atitudine, de capacitatea de a te imagina în postura de învingător.

Una dintre întrebările adresată frecvent în copilărie era ,,Ce vrei să te faci când vei fi mare?”

Ei bine, sora mea, fără pic de ezitare, cu toată convingerea spunea ,,profesor de matematică” și cu siguranță se și vizualiza într-o astfel de postură. Toată copilăria ei a fost cumva ,,sub semnul matematicii” și astăzi își trăiește visul, fiind un renumit profesor de matematică.

Fratele meu își dorea să devină inginer, nu conta în ce domeniu, dar inginer să fie. Astfel, a devenit inginer și, deși nu activează în specializarea absolvită, ci în domeniul imobiliar, are parte de acea satisfacție a lucrului bine făcut și cu pasiune. Adoră pur și simplu ,,să vândă„, tranzacțiile fiind făcute realmente cu ușurință și rareori îl aud plângându-se de job sau să se simtă epuizat.

În ceea ce mă privește, pe fondul  problemelor de sănătate existente și sub tutela acelui  ,,măcar atât să  poți să faci”,  întrebarea nu avea un răspuns. Și iată, cum diferența de atitudine,  ne-a generat dorințe/așteptări diferite, acțiuni și rezultate în consecință.

Pe cât de focusată eram eu pe problemele de sănătate și răutățile celor din jur, cu limitările aferente, pe atât de concentrați erau ei,  în a vedea posibilitățile de a-și realiza visul. Pentru ei exista acel mare ,,POT”, iar pentru mine un la fel de mare ,,NU POT”.

Odată cu schimbarea de atitudine, de la cea  de teamă la una de luptă, luptă pentru propria dreptate și corectitudine, pentru propria fericire, lucrurile s-au schimbat radical.

Deși în continuare, m-am confruntat cu obstacole și provocări, în majoritatea cazurilor am reușit să le înfrunt cu reziliență și perseverență. Ei bine, pot spune și cu o oarecare doză de umor, că…  nu prea am avut de ales .

Viața mi-a lansat o mulțime de provocări, printr-un  diagnostic greu de ,,digerat” și gestionat… decesul persoanelor dragi, eșecurile la admiterea în studiile universitare și accesarea unui loc de muncă …în conformitate cu studiile și ,,relațiile” de la acea vreme.

Au fost ani in care am experimentat un amalgam de emoții, ani cu ,, măriri și decăderi „, cu frustrări, cu perioade de anxietate, cu provocări dar și oportunități.

Au fost momente de goliciune dar și plinătate, de singurătate dar și cu oameni cu adevărat frumoși, generoși, altruiști și iubitori alături.

Am râs, am plâns, am trecut prin ,,probe de foc„, adevărate teste ale vieții din care mi-am luat sau nu o lecție, pe care apoi să le retrăiesc . Am învățat, am inspirat și susținut la propriu în momente bune și cu precădere în cele mai puțin bune.

Am urlat de durere, neputință, frustrare, ,,m-am răzvrătit „…  ca apoi lucrurile să reintre pe un făgaș…  aparent normal.

Capacitatea mea de a vedea în acele momente dificile oportunități de creștere și dezvoltare, a fost unul dintre punctele mele forte.

Eșecurile pe care le-am întâmpinat nu m-au descurajat, ci m-au motivat să continui să lupt pentru visurile mele. Am înțeles că fiecare eșec este o oportunitate de învățare și, că pot învăța ceva valoros din fiecare experiență. Și,  această mentalitate de creștere m-a ajutat să mă ridic mereu, mai puternică și mai încrezătoare.

Fiecare situație dificilă din viața mea, indiferent cât de dură a părut la momentul respectiv, mi-a oferit momente de recunoștință după aceea. Am ales să mă dezvolt prin suferință și să respect toate greutățile prin care am trecut. Alegând să le privesc cu recunoștință, am scăpat de sentimentul victimizării și m-am simțit mândră de dorința mea de a evolua.

În relațiile pe care le-am construit, atitudinea mea pozitivă a fost o sursă de inspirație pentru cei din jurul meu. Oamenii au fost atrași de energia mea și de optimismul cu care mă raportez la viață. Am reușit astfel să creez conexiuni autentice și solide, care au fost sursa mea de sprijin și încurajare în momentele dificile, dar și de bucurie în reușitele mele.

Atitudinea a fost cea care mi-a influențat și modul în care am interacționat și construit relații cu colegii. In timp, am învățat și am reușit să trec de la o atitudine negativă, ce a provocat tensiuni și a respins oameni… la una pozitivă, prin care i-am atras , inspirând încredere și facilitând astfel o colaborare și comunicare eficientă.

Îmi amintesc și acum …tirul de întrebări ce mi-a fost adresat de o colegă: ,, Ce ai făcut de te-ai schimbat atât de mult? Cum poți accepta anumite lucruri? Cum poți rămâne calmă/senină…  în astfel de situații?

Vreau să fiu și eu așa…spune-mi…ce ai luat? … Atitudine, am răspuns cu … oarecare doză de umor!”

Momentele speciale pe care le-am trăit la retragerea din activitate, mi -au confirmat beneficiile acestei schimbări. Astfel de momente, rămân scrise cu litere de aur în cartea vieții, carte ce continuă a se scrie… câtă vreme voi trăi.

Deviza mea de viață: Trăiește! Fii tu însuți! Bucură-te! Iubește!