Incep prin a-ți impărtăși faptul că atunci când fac urări unei persoane cu ocazia unei aniversări sau a unei zile onomastice, închei cu deja … tradiționalul – ,,viață de poveste”.

Am crescut cu poveștile cu Feți –Frumoși și Ilene-Cosânzene, cu prinți și prințese, cu lumea de basm desprinsă din acestea. Îmi place să cred că…  încă mai putem trăi acea ,,viață de poveste”, dar la un alt nivel.

Ador iarna cu zilele scurte dar noptile lungi, precedate de seri încărcate de amintiri, cu emoții ce-mi fac sufletul să zburde de bucurie. Acea bucurie sinceră, autentică, ce te face să te simți viu, dornic de a trăi plinătatea fiecărei clipe.

În odaia ce servea drept adăpost pentru cinci suflete, serile de iarnă aveau farmecul lor, învăluite în mister și miros de mere coapte cu scorțișoară dar și de poveștile ,, la gura sobei”

Misterul plutea în aer cu fiecare poveste citită și împărtășită de mami care ținea să sublinieze finalul fericit al multora. De la poveștile nemuritoare la basme cu Feți- Frumoși și Ilene Cosânzene, cu voinici și zmei sau balauri cu 7 capete, mintea mea absorbea totul ca un burete. Mai tarziu, la propriu, visam la… un ,,prinț” pe un cal alb. Și nu că nu ar fi fost posibil căci locuiam în ,, patria lui cal”,  cum avea să mă tachineze mai tîrziu soțul  meu, spre amuzamentul fiicelor noastre.

Eram fascinată de atmosfera de basm ce se plia de minune pe chipurile noastre angelice și, nu de puține ori adormeam ,, legănată” de glasul duios al mamei.

Aventură cu aventură, se conturau poveștile și tot astfel se scria și povestea mea, o poveste presărată cu astfel de momente pline de magie, mister și multă iubire. Faptul că mami punea accent pe finalul fericit, mi-a dezvoltat abilitatea de a vedea frumosul din tot și toate.

Chipul îi radia de lumină, se îmbujora sau întrista în funcție de scenariu și pe mine mă fascina acest lucru. Prin modul cum citea, cu tonalitatea, ritmicitatea și pauzele ce accentuau suspansul, reușea să ne transpună în acea lume de… poveste.

Camera prindea viață, rând pe rând mi se perindau prin fața ochilor personaje și  scene  ca apoi, ușor, ușor,  pleoapele să cadă,  spre încântarea mamei. Reușise și de această dată să ne facă să adormim… cu partea frumoasă a acelei zile.

Acest obicei de a ne încheia seara ,,în ritm de basm”, l-am preluat și eu și atmosfera plină de căldură, a fost cea care ne-a incheiat o multitudine de zile din tumultoasa noastră viață.

Tradiția se păstrează și astăzi prin ,, taclalele” la ceas de seară . Luna decembrie, este luna în care magia ne pătrunde în suflet iar cadoul cel mai prețios, îl reprezintă timpul petrecut împreună. Ador momentele petrecute la un cameleon, screble, un șah, orice joc de familie care ne provoacă, ne amuză și, ne reamintește de cât de norocoși suntem!